Deslusesc un susur perpetuu de venin in linistea patriarhala care se aseaza greoi, producand circumvolutiuni odioase lucrurilor din camera. Nu-mi ofera tihna sau siguranta ci ma izbeste ca un calau neindurator, ma apasa nemilos cu izul tenebros pe care-l revarsa impetuos ca un adevar ce zdruncina obiectii si disjunctii; ma sufoca, ma invaluie si-mi preseaza drastic pieptul incat imi simt inima ca abia pulseaza de parca ar fi inchistata intr-o cusca zabrelita, impingand-o la un surghiun in stare de contractie. Si o schingiuieste cand un sunet se aude spart in linistea monahala. O face sa plesneasca. Acum nu mai bate ci trepideaza infundat. Se zvarcoleste morbid cum o fac animalele sub palpairile de viata din ce in ce mai rarefiate care se scurg prin gatlejul retezat.
Imi pare a fi o conjuratie cosmopolita impotriva mea, la care s-au raliat perfid atat oameni cat si zei, atat ingeri cat si demoni, s-au aciuit in somn prefacut sau sfere corpusculare din care radiaza ritos doar tacerea prin care sunt persiflat sau imi este bagatelizata puterea de reactie. Si pe drept cuvant pentru ca imi refugiez timorat atentia in siruri nesfarsite de litere. Sute de carti au devenit solemne si credibile in linistea de neant, autorii de peste veacuri si-au trensifgurat palavrageala in adevaruri rastite; iar fata de amiezile in care abia isi sopteau memoriile, acum, in linistea crancena imi zbiara povete, imi arunca mreje captivante de adevaruri, imi incumba acorduri; fapt din care imi dau seama ca pentru a auzi adevaruri e necesara tacerea, trebuie abolit vacarmul vociferarilor, lasand sa se pronunte doar o voce care sa-si insufle adevarul circumstantial, sa-si traiasca gloria de ocazie, sa influenteze, sa incite, sa exalte firi patetice dupa care sa se stinga sub sclipirea orbitoare a altui adevar. Nu asta ne invata de fapt istoria? Nu e evident ca un adevar se stinge sub dusul rece al altui adevar si tot asa la infinit? Nu s-a crezut in Ptolemeu atat de mult incat orice sugestie care contravenea acestuia era considerata fronda ce trebuia purificata pe rugul incins al inchizitiei iar pe urma sa se creada peremptoriu in adevarul lui Copernic? Nu se gliseaza pe fondul filozofiei-intelepciunii(mai exact puterii de discernere a ideilor plenare de cele slute,abjecte,maculate) intre sens si absurd, intre determinat si arbitrar, intre cognoscibil si intangibil?
Principial sunt toate adevaruri care insa isi poarta magia doar in momentele de acalmie, atunci cand altcineva nu tulbura incremenirea (sau nu poate). Nu exista decat adevar personal sau care faciliteaza un manunchi de indiviz, in rest exista pe taramul oiectivitatii doar idei antagoniste care ne dau amagirea ca sunt angajate intr-o dialectica ce prefigureaza concilierea sau exista cel mult idei-adevar vremelnice, pana se gaseste cineva sa sparga linistea, racnind cu pretentii de obiectivitate alte idei, alte surse de deceptii. Ce adevar mai puternic decat apa este pentru cineva aflat in desert? Adevarurile sunt toate adevaruri insa spuse succesiv, pe fondul linistii. E ca atunci cand intr-o situatie de raspantie nu se poate lua nici o decizie atata timp cat toti ofera solutii(adevaruri eficiente), pana cand cineva tenace racneste o solutie care prinde reverberatii multidirectionale, si nu are importanta daca e cea mai veritabila, cea mai eficienta, ci importanta ei consta in puterea mobilizatoare si in faptul ca s-a asezat tributar deasupra celorlalte, instaurand linistea (acordul).
Pe fondul tacerii izvodesc reflectiile, pentru ca astfel se aud deslusit capatand probitate si ideile devin invederate, iluziile prind contur, punctiformul ia proportii, plasmuirea are pretentii de realitate generandu-se o forfota arborescenta cu increngaturi care exced limitele camerei si constiintei mele.
Toate acestea potolindu-se doar odata cu clipirea zorilor care deturneaza conjuratia iar rasetele inceteaza, tapajul pridideste, zeii isi vin in fire, involburarea se plafoneaza, elanul se domoleste, ritmul cardiac se dezgheata, zabrelele se sfarma, eu adorm. Las alte inimi febrile sa se sufoce sub tentaculele casante ale adevarului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu